Datorită unei perioade foarte neprielnice blogărelii pentru Mitru, el resuscitat spontan de muze şi de suma tuturor lucrurilor plăcute născocite de mintea mai mult sau mai puţin bolnavă a lui se decide să îşi recâştige drepturile asupra blogului său. Cele ce urmează sunt o punere în scenă ceva mai dramatică a conversaţiei celor doi.
Mitru: Salut…
Blog: Salut? Salut? Asta e tot ce poţi spune după 3 luni de absenţă?? Salut?
M: Păi…da?
B: Ştii cât de greu mi-a fost toata vara asta?
M:Umm…nu.
B: E teribil să ai zilnic doar 5-6 vizitatori şi ce e mai rău că pentru aştia 5-6 câţi or fi nu am nimic nou ce să le spun sau să le arat sau cu ce să le distrag atenţia cât de cât!
M: M-am gândit la tine, să ştii.
B: Aha….sunt convins, am auzi că ai fost pe alte bloguri, le faci lor vizite (de curtoazie) şi pe mine mă laşi de izbelişte!
M: Vroiam să experimentez şi eu puţin. Mă poţi condamna, dacă vreau să învâţ să am grijă de tine mai bine şi să învăţ cum se scrie mai bine tragând cu ochiul/urechea/cursorul spre alte bloguri?
B: Asta tot nu justifică absenţa ta totală.
M: Decât să fac o treabă de că**t mai bine nu o fac. Vreau să scriu zilnic şi să ma ocup de tine după cele învăţate în vara asta.
B:…
M: Vrei să o luăm de la capăt?
B:Da..
M: Atât! (Face un flip şi explodează spontan intr-o mare de curcubee şi iepuraşi)
Apoteotic final eh?
No comments:
Post a Comment